logoelena1

Cateva informatii despre mine.

Am început să cânt de la o vârstă fragedă, bucurându-mă de o susţinere puternică din partea familiei.

Mi-am dorit de mică să ajung cântăreaţă, să cânt şi să încânt lumea dar mai cu seama să urc pe scenă. Iată cum dorinţa mea devine realitate şi după multă muncă, încep să culeg şi roadele strădaniei mele.

Am început să studiez muzica la “Palatul Copiilor” din Ploieşti şi ulterior la “ Palatul Culturii” unde am absolvit scoala populara de arta. Am studiat la Liceul de Artă “Carmen Sylva” din Ploieşti, pian, oboi şi muzică tradiţională.

M-am bucurat si am invatat alaturi de specialisti ai dansului traditional, suite din muntenia,oltenia,ardeal si moldova, la “Ansamlul Chindia” si “Ansamblul Perinita”.

 Am susţinut numeroase turnee şi în străinătate:, Franţa, Grecia, Italia, Germania, Austria, Ungaria, Turcia, VIena.

Servicii oferite:

Dupa multe colaborari, am ajuns sa imi indeplinesc visul pe deplin. Ma ocup de organizarea evenimentelor pana la cel mai mic detaliu, pentru ca la final sa bifam impreuna un eveniment reusit si ma simt onorata sa va fiu alaturi in cel mai important eveniment al vietii dumneavoastra.

Date de contact:

Astept cu drag invitatiile voastre pentru organizarea de petreceri private si publice la urmatoarele date de contact:

0721.012.594

caciulaelena@yahoo.com

https://www.facebook.com/ElenaCaciula